Keep calm and enjoy Team Building – Guest post Teambiz

Cu o rigoare nemteasca, odata pe an, dupa inflorirea salcamilor, in companiile romanesti se porneste fenomenul de “Team Building”. Dupa o organizare temeinica, o investitie financiara si multe pregatiri vin raspunsurile de la angajati: “A nu, nu se poate trai in salbaticie. Fara calculator TREI zile?”, “Eu nu pot, eu am puternice alergii la praf, polen si … conversatii” sau “Pentru ce team building? Eu ma inteleg bine cu ambii colegi…Care restul? Cum adica alti colegi?”

Recunosc ca nu am inteles niciodata reticenta oamenilor in privinta unui weekend de comunicare, cunoastere si foarte multa distractie. I mean, what can go wrong? Ei, ce-i drept, se mai intampla ca lucrurile sa mearga prost.

De exemplu clasicul joc de incredere in care trebuie sa incrucisezi bratele, sa inchizi ochii si sa te lasi pe spate cu increderea ca te vor prinde colegii tai. Simplu! Mai putin daca tu esti jucator de rugby, ai 2.07 m si 129 kg, iar echipa care trebuie sa te prinda este formata din fetele de la HR care nu au 100 de kile nici impreuna.

 Vi s-a intamplat vreodata sa participati la o proba artistica intr-o echipa de baieti? Task: doua echipe, una de fete si una de baieti trebuie sa realizeze logo-ul companiei cat mai artistic folosind o foaie de hartie si orice obiect din jur. Imaginati-va fetele scotand creionele de ochi si buze in toate culorile, trusele de fard, rujuri, dantele si alte minunatii si baietii cu o rigla improvizata, doua markere si o privire hipnotizata de uimire. Dar, pana la urma, baietii au castigat …proba sportiva.

 O initiativa foarte draguta pe care am auzit-o a fost o excursie in stilul Bear Grylls – lectii de supravietuire, dar…fara pizza din culise. Si fara bere. Participantii au invatat sa faca un foc de tabara, dar din pacate pescuitul a mers cam prost. Si nu au avut nici marshmallows (nalbe) cu ciocolata. Cred ca ar fi buna o tabara de slabit pe aceasta tematica.

 Una din activitatile mele preferate este urmatoarea: fiecare echipa va construi o masina din carton, o va face sa arate cat mai bine si se va intrece cu ea intr-o cursa de formula 1 (de cele mai multe ori in stilul Flintstones). Este un exercitiu care combina cel mai eficient distractia, creativitatea, sportul, competitia si cooperarea. Desi distractia este garantata, alegerea echipelor este esentiala. Ce au obtinut echipele omogene?

Echipa de IT-isti a instalat sistem de navigare, monitor de 15”, senzori de parcare, dar constructia lor nu s-a miscat niciun centimetru.

Specialistii pe marketing si vanzari au facut cel mai bun plan de promovare, au stabilit elementele de branding si au semnat 10 contracte de prevanzare. Ei nu au construit masina.

Echipa de la politia rutiera a avut cea mai frumoasa masina, au construit chiar si un girofar. Lor nu li s-a dat voie sa participe pentru ca nu aveau cauciucuri de iarna.

Cu toate intamplarile hazlii si surprizele pregatite sau neprevazute, o experienta alaturi de colegi si prieteni este de neratat! Daca aveti un angajator care investeste in motivarea echipei, in dezvoltarea unor cunostinte sau abilitati noi sau doreste pur si simplu sa va ofere un weekend de relaxare si distractie…atunci mergeti si va consolidati echipa.

Mergeti! Implicati-va! Bucurati-va!

* Acest articol este primul dintr-o serie de guest post-uri marca TeamBiz, courtesy of Oana Ivas, HR Management Consultant.