About

Cine sunt?

Ma numesc Carmen Draghici si sunt „Tipa de la HR”.

De ce am blog?

Eram intr-o perioada in care ramasesem fara job. Nu primisem nicio oferta buna de angajare in ciuda faptului ca mergeam cu religiozitate la toate interviurile la care eram invitata. Nu intrezaream nimic care sa imi placa si nu vroiam sa accept prima propunere aparuta, doar de dragul de a avea unde merge in fiecare zi. Imi era frica sa nu ma “rup” de piata, de noutatile care apar in HR, de persoanele cu care socializam zi de zi. Imi trebuia o modalitate prin care sa aduc toate aceste aspecte intr-un singur loc.

Asa ca am decis sa creez acest blog. Incet, incet am construit o retea de contacte in jurul lui. Am cunoscut o multime de oameni interesanti, inteligenti si amuzanti- care ma ajuta sa ma imbunatatesc. De la ei invat cate ceva nou cu fiecare intalnire, email, comentariu sau discutie pe retelele social media. Blogul vine la pachet cu un sentiment de apartenenta la o comunitate. E placut sa intalnesti persoane care au acelasi pareri ca si tine despre anumite subiecte sau sa dezbati pro si contra cu argumente destepte.

Lunile au trecut si am inceput sa primesc invitatii de a participa la diverse evenimente de resurse umane, comunicare, networking sau social media! Nu ma plang!

Collage events 1

 

Colaj eveniment 2* Puteti observa ce fata de diva am in aceasta poza unde ma bufnea rasul si cred ca l-am frustrat putin pe bietul fotograf! Cu cat incercam eu sa fiu mai serioasa cu atat ma schimonoseam mai tare  🙂

Odata cu trecerea vremii au inceput sa apara si cereri de a contribui cu „guest posts” pentru diverse publicatii:

Articole pe site-ul ELE.RO la sectiunea de Cariera:

# 6 strategii pentru a-ti impresiona seful

# 5 colegi toxici si cum sa le supravietuiesti

# Ajutor! Nu reusesc sa obtin un interviu!

Cateva sfaturi pentru tineri @Buzz!Camp:

#Cautarea unui job este un job in sine

#10 sfaturi pentru tinerii absolventi

#Tendinte pe piata muncii in 2014

#Joburi cool – Partea I si Partea a II a

#5 motive pentru care candidatii nu reusesc sa isi gaseasca un job

Articole pe Mayra.ro, in sectiunea de Cariera:

#Varsta in mediul business

#De ce sunt importanti consultantii in cariera

#Sindromul „Asta nu-i de mine”

In Cariere Online:

#Despre lideri adevarati – cu Dale Carnegie

colaj articole final

Apogeul carierei mele de blogger de HR a fost atins intr-o zi frumoasa de februarie 2014 cand nimeni altul decat George Buhnici a prezentat Tipa de la HR in cadrul emisiunii I Like IT, difuzata la Stirile de dimineata de la ProTv (video aici). Am fost anuntata de o colega, pentru ca eu nu ma uit la televizor. Am topait putin de emotie si am pus mana pe telefon sa o anunt pe mama. 🙂 In ziua aia mi-am permis o stare euforica si am intrat putin in sfera “uuuu, look at me I’m famous!”. De a doua zi am pus si mai crancen osul la treaba pentru ca aceasta farama de recunoastere a fost ca o scanteie care porneste motorul ce ne propulseaza in viata.

Collage aparitie pro tv

Cand ai un job solicitant si o viata personala activa la care se mai adauga si un blog iti dai seama ca nu prea mai ai timp si de altceva. Toate acestea se intretin prin foarte multa munca. Constat totusi ca am destui oameni in jurul meu care imi aduc aminte de unde am plecat si stiu ca daca vreodata o sa incetez sa fiu eu insami ei sunt gata oricand sa ma traga de maneca, fara ocolisuri. Ma consider norocoasa din punctul asta de vedere!

Ce vreau acum de la blog?

Chiar daca a fost creat in ideea de a face networking in jurul HR-ului, in prezent imi doresc sa contribui la educarea oamenilor pe subiectul „resurse umane” – asa cum trebuie ele sa fie facute. In plus, exista mii de persoane care nu sunt multumite de jobul lor, care vor sa faca o schimbare si nu au idee cum. Vreau sa stie ca Tipa de la HR e mereu acolo in cazul in care au nevoie de ea. Incerc sa le prezint lucruri pe care nu au ocazia sa le afle altfel. Majoritatea au de-a face cu HR-ul doar in cateva momente cheie: la interviu, cand cer cate o adeverinta si la incheierea colaborarii cu compania. As vrea sa construiesc niste punti. Cultura corporatista e ceva inca nou in tara noastra si la fel ca orice alta cultura, se invata. Si de catre cei care isi cauta locuri de munca, si de cei care le ofera.

Si inca ceva…

Pe de alta parte Tipa de la HR e si un hobby. E evadarea aia de care am nevoie seara cand ajung acasa dupa o zi frustranta si obositoare, dupa ce am stat concentrata la birou si incruntata in trafic. Ajung acasa, fac un dus, pun de o cafea si deschid laptopul. Unii aleg televizorul, eu recurg la bloggareala si „trolat” (*a se citi “navigat”) pentru relaxare si implinire.

So, HR Operations Partner by day, blogger by night, asa imi place sa cred ca duc o viata palpitanta 🙂

Colaj chestii personale 3