Cum poate Facebook sa te scoata din cursa pentru un job

E inevitabil ca aproape toate persoanele din mediul urban (chiar si rural) sa nu detina un cont pe o retea de socializare. In timp ce unii realizeaza importanta punerii informatiilor personale pe tapet, altii nu se sfiesc sa imparta cele mai intime sau chiar jenante momente din viata lor, publicand imagini, clipuri si mesaje despre momente in care erau beti sau faceau ceva compromitator, considerand ca sunt „cool”.

Angajatorii folosesc aceste retele de socializare pentru a-si face o idee despre tine inainte de a te angaja sau chiar inainte de a te chema la un interviu. Si odata ce informatia a fost lansata acolo, in maruntaiele Internetului, un lucru e cert: va ramane pentru foarte mult timp, la numai un click distanta.

Ca un potential angajat trebuie sa cantaresti foarte bine care sunt informatiile pe care alegi sa le faci publice si sa ai in vedere ca acestea iti alcatuiesc imaginea online – brandingul tau personal. Atunci cand iti va scrie numele la cautare pe Google, angajatorul va vedea pozele cu tine de la ultima petrecere dezlantuita si va fi mai putin impresionat de masterul tau in fizica atomica. Chiar daca ai intentia sau nu, tot ceea ce impartasesti despre tine in mediul online iti afecteaza viitorul pentru ca toate actiunile tale din online sunt o marturie a nivelului tau de maturitate si seriozitate (sau a lipsei acestora). Cei mai afectati in acest sens sunt tinerii, pentru ca ei tind sa se expuna fie pentru a capta atentia sau pentru a trezi admiratia prietenilor si colegilor sau pur si simplu din teribilism, fara sa se gandeasca la consecinte.

Sursa imagine aici.

Totusi retelele de socializare sunt o arma cu doua taisuri. Asa cum poti fi perceput intr-un mod defavorabil poti la fel de bine sa iti creezi o imagine de profesionist, daca iti alcatuiesti unprofil „cuminte” cu informatii relevante pentru viata ta profesionala (diplome, cursuri, concursuri scolare pe care le-ai castigat, proiecte la care ai participat, olimpiade, etc.)

Citeam zilele trecute pe Facebook marturia cuiva care spunea ca „minte la interviuri”, intr-o discutie cu un prieten din reteaua lui. Asta desigur nu poate fi o informatie pe care un potential angajator sa o perceapa ca fiind pozitiva. Omul avea impresia ca profilul sau este privat si credea ca poate spune orice. Dar, iata ca tot ceea ce spui este asociat cu numele tau. Asadar, trebuie sa te gandesti foarte bine inainte sa apesi Enter.

Evita sa ii faci cu ou si cu otet pe angajatori sau sa il barfesti pe sef ca e un tiran neintelegator care te face sa lucrezi peste program. Lucrurile acestea mai devreme sau mai tarziu ajung la persoana in cauza si niciodata nu se termina cu bine pentru tine. In SUA sunt foarte multe cazuri in care angajatii au fost concediati din cauza profilelor lor de Facebook. Fie au pus poze extrem de compromitatoare cu ei, fie au facut comentarii dintre cele mai nepotrivite la adresa sefului si colegilor de serviciu. Altii chiar au dezvaluit informatii confidentiale din companie sau despre proiectele in care erau implicati.

Iata un exemplu despre care am citit pe site-ul Business Magazin: „O angajata a bancii Loyds Banking Group a fost concediata pentru un mesaj scris pe Facebook in care compara veniturile proprii cu cele ale sefului companiei. Stephanie Bon (37 de ani), angajata in departamentul de resurse umane al bancii, a publicat pe Facebook un mesaj despre diferenta intre salariul ei si cel al noului director executiv de la Loyds Banking Group. “Noul CEO al LBG castiga 4.000 de lire pe ora. Eu castig 7 lire. Asa este corect”, a fost mesajul publicat de Bon pe pagina personala de pe Facebook.”

O alta situatie de acest fel a fost semnalata intr-o manastire din Spania, in care o maicuta isi petrecea tot timpul pe Facebook dupa ce si-a creat un profil:

Mai jos aveti un filmulet ( un fel de parodie dusa la extrem) despre felul in care Facebook iti poate afecta viata profesionala si cum poate chiar sa reprezinte o piedica in  cautarea unui loc de munca:

Pe langa toate acestea, iata si o serie de greseli foarte mari pe care trebuie sa le eviti in utlizarea Facebook:

– Nu comenta la adresa potentialilor sau actualilor angajatori;

– Nu face publice numele companiilor la care ai aplicat, mai ales cand ii ai in lista de prieteni pe recruiterii care lucreaza la acestea; (Nu adauga in lista de prieteni recruiterul cu care ai sustinut interviul, nu e tocmai profesionist din partea ta;)

– Nu posta statusuri sau mesaje pe wall spunand cat de “naspa” a fost interviul la Compania X si “ce urata era tipa cu care am vorbit” sau “l-am facut pe fraierul ala la interviu”;

– Nu scrie pe wall faptul ca ai aplicat la un job de Account Manager, dar ca nu ai habar cu ce se mananca si ca oricum nu esti calificat pentru el;

– Nu pune imagini ridicole in care te strambi sau te prostesti in diverse moduri. Nu cred ca mai e cazul sa le mentionez pe acelea in care esti sub aburii alcoolului, sau imbracat sumar, te saruti cu cineva, etc.

– Comentariile pe care le faci trebuie sa fie scrise cat mai corect gramatical si nu trebuie sa contina cuvinte obscene, sa fie extremiste sau scandaloase;

Renunta la afisarea vederilor politice, atat in profil cat si in comentarii, like-uri si lista de prieteni. Daca potentialul / actualul angajator e in opozitie cu tine s-ar putea sa iti dauneze;

Ai grija cu cine te imprietenesti. Daca ai in lista ta persoane care epateaza intr-un mod lipsit de bun simt (poze, fapte, comentarii si postari antisociale sau scandaloase) poate ar fi mai bine sa renunti la ei;

 – Pe acelasi sistem, ai grija la ce dai Like. Fereste-te de pagini/artisti care promoveaza droguri, alcool, sex, comportamente extremiste sau antisociale;

– Ai grija cand cineva iti da tag la poze. E foarte bine sa fii vazut la conferinte, workshopuri, evenimente care tin de sfera ta de activitate profesionala. Dar nu e bine deloc sa fii tag-uit intr-o poza de la botezul finilor, exact cand abia te tineai pe picioare, sprijinit de unchiul Gica, transpirat, descheiat la camasa si cu o sticla de vin in mana;

Fereste-te sau renunta la aplicatiile intruzive. Cele gen: “Trimite un pupic”, “Horoscop” sau “Ce nume de indian ai”. Cei care nu te cunosc nu le considera nici amuzante, nici profi. Incearca sa nu ai de-a face cu aplicatiile in general. Odata ce intri in joc, nu ai intotdeauna control asupra modului lor de operare;

– Fereste-te sau renunta la aplicatiile care iti fac update automat la status via Smartphone. Ma refer aici in mod special la cele care iti fac cunoscuta prezenta in diverse locuri. Daca tocmai ti-ai luat una, doua zile libere pe caz de boala si pe Facebook doar ce a aparut un update in aplicatie ca te-ai dus in vreun club, imagineaza-ti consecintele fata de firma la care lucrezi.

– Fereste-te sau renunta la jocuri. Acestea transmit cateva mesaje care nu sunt in concordanta cu etica de lucru: a) daca te joci de la birou inseamna ca ai prea mult timp liber sau nu te achiti de sarcini; b) preferi sa te joci in loc sa citesti o carte sau sa intreprinzi o activitate care sa te dezvolte profesional si personal; c) esti superficial. Daca nu te poti abtine de la jocuri, e simplu: iti faci un alt cont, cu alt nume decat cel real si acolo te poti juca oricat de mult vrei. Dar nu lua asta ca pe un sfat, e o doar o solutie de compromis.

– Daca ti-ai luat o zi libera pe motiv ca esti bolnav, nu o petrece postand pe Facebook;

– Daca ti-ai mintit seful ca motivul pentru care ai lipsit de la sedinta de consiliu era din cauza unei probleme de familie dar tu ai fost de fapt la o petrecere, tine cont ca prietenii tai pot posta poze in care te afli si tu, de la petrecerea respectiva;

– Nu iti updata statusul de Facebook de pe telefon, in timpul interviului (daca recruiterul iese pentru doua minute din incapere);

Pentru cei interesati, iata si o schema care ilustreaza modul in care companiile fac verificarea candidatilor/ angajatilor si cat sunt acestea de folositoare.