Cum bagi un elefant in frigider?

Am aflat o chestie: au inceput si companiile romanesti sa puna intrebari neconventionale la interviu. Poate unii dintre voi stiau de asta mai demult, dar eu acum am inceput sa aud de interviurile practicate de marile companii in care ii pun pe candidati sa faca tot felul de lucruri ciudate sau sa raspunda la intrebari iesite din comun.

Finalmente a inceput si recrutarea romaneasca sa “think outside the box“. Scortosii o sa imi scoata ochii si o sa imi spuna ca nu rezolvi nimic cu tehnicile acestea noi, ca nu sunt cu nimic mai bune decat un interviu structurat. (Dezbaterea cu pros and cons as putea sa o derulez pe trei posturi pe blog, dar poate cu o alta ocazie.)


Eu una ma bucur si sunt increzatoare ca intr-o buna zi si industria in care activez o sa imi permita folosirea acestor tehnici. O sa ziceti ca nu e prea distractiv pentru un candidat sa fie pus in postura de a rezolva un task iesit din comun, cum ar fi sa i se dea o sticla sau o foaie de hartie si sa i se spuna sa confectioneze o casa din ele. Nu functioneaza chiar la toata lumea o astfel de abordare, dar cu putina creativitate si deschidere, cred ca nu constituie o problema pentru nimeni. Sa fim seriosi, romanii s-au dovedit a fi extrem de inventivi in general, de ce nu s-ar folosi de aceasta abilitate si la interviul de angajare?

Multi sunt prea inchistati si prea prinsi de cutumele si politeturile caracteristice institutiilor cu “traditie” din tara, pentru a aprecia astfel de abordari la un interviu. Le este frica sa nu fie desconsiderati, nu vor sa faca ceva nelalocul lui, sa deranjeze sau sa puna intrebari deplasate.

Mie imi plac candidatii care sunt ceva mai neconventionali, care fac sau spun ceva diferit, care incearca sa iasa din turma si dau dovada de inteligenta si deschidere pentru a face asta.

Iata si cateva exemple:

– Daca ai fi izolat pe o insula pustie si nu ai putea lua cu tine decat 3 obiecte, care ar fi acelea?

– Candidatul a fost invitat la masa, in oras, dupa discutia purtata la sediul companiei;

– Candidatul a fost anuntat ca se vor inversa rolurile si ca el va fi cel care va adresa intrebarile;

– Candidatul a fost invitat la o sedinta interna si intrebat care este parerea sa in legatura cu modul in care se fac lucrurile in compania respectiva;

– La sfarsitul interviului conventional, candidatul a fost invitat in sala de recreere a companiei pentru a juca un biliard. Miza: jobul pentru care fusese intervievat.

– Recruiterul nu spunea nimic, tacea malc, il privea pe candidat si ii studia reactia.

– Recruiterul il intreaba pe candidat ce parere are despre el, daca il considera un bun profesionist;

– Prin ce se deosebeste o clanta de o pisica?

– Daca ai putea alege o superputere cu care sa fii inzestrat, care ar fi aceea?

Unora le place sa ii puna in incurcatura pe candidati, sa ii zgandare putin prin cerinte absurde si frustrante tocmai pe principiul de a vedea cum se descurca intr-o situatie noua, neasteptata, care ii sunt reactiile si ce face ca sa rezolve o problema cu care nu s-a mai confruntat pana acum.

Asa ca sa nu va mirati daca la interviu veti fi intrebati ceva de genul ” Cum poti baga un elefant intr-un frigider?” sau “Da-mi exemple de 5 modalitati in care poti folosi un capsator fara capse”.

Raspunsurile pe care le dai iti vor evidentia personalitatea tocmai pentru ca nu te-ai gandit la ele de acasa, ti se cere sa dai dovada de spontanaitate si sa iti arati creativitatea.

Mai tineti minte in prima parte a filmului Men in Black (1997), cand J merge la interviu? E pus sa dea un test  intr-o camera in care mobilierul era format numai din scaune rotunde, fixate in podea si o singura masuta, asezata in centru, departe de candidati. Rezolvarea testului trebuia scrisa pe niste foi subtiri, care nu aveau niciun fel de suport. Neavand cum sa scrie pe ele  candidatii se chinuiau si se fastaceau in fel si chip. J a fost singurul care a actionat si a gasit o metoda pentru a rezolva problema. A iesit din tipare si pur si simplu a facut ceva: si-a tras masuta pana in dreptul scaunului si a trecut la treaba.

Gurile rele vor spune ca asa e la Hollywood, ca in viata reala probabil nici nu ar fi fost luat in considerare la cat de diferit era fata de profilul cautat de agentie. Eu vreau sa subliniez aici ideea ca diferit nu inseamna neaparat nepotrivit sau neadaptat, poate insemna si bun.

Imaginea.