Ce se intampla cu CV-ul tau dupa ce aplici?

Am citit articolul acesta, pe site-ul Undercover Recruiter, despre traseul pe care CV-ul tau il urmeaza atunci cand aplici online, intrebare pe care trebuie sa recunosti ca ti-ai pus-o cel putin o data. Un lucru e clar, si anume ca inainte de a ajunge sub ochii unei persoane adevarate, CV-urile trec prin filtrele unor softuri specializate care „browsuiesc” prin scriitura noastra si ne selecteaza in functie de anumite „cuvinte-cheie”.

WSJ

Majoritatea oamenilor isi imagineaza ca CV-ul lor va ajunge la o persoana care il va citi si care le va raspunde imediat daca sunt sau nu potriviti pentru pozitia respectiva. Cu ceva timp in urma, pe vremea in care lucram intr-o agentie de recrutare, chiar stateam si citeam toate aplicatiile si contactam persoanele care erau potrivite pentru interviu.

Fiecare consultant/recruiter are desemnate o serie de proiecte (adica pozitii deschise) asa ca trebuie sa treaca prin toate aplicatiile primite. Imi aduc aminte de vremurile in care citeam sute (da, sute) de CV-uri intr-o zi ca sa le potrivesc cu posturile pe care le aveam in recrutare. Asa ca revizuiam tot ce primeam: fie ca erau trimise ca raspuns la anunturile postate, fie ca erau aplicatii spontane sau recomandari. Nu stiu daca eram eu ceva mai fraiera, insa aveam impresia ca daca ratez un CV, ratez persoana potrivita pentru una dintre pozitiile pe care incercam sa le inchid.

Acum, se pare ca intreg procesul s-a modificat din ce in ce mai mult si prima interactiune pe care CV-ul tau o are, dupa ce i-ai facut vant in online, este cu un soft specializat de recrutare. Ai impresia, pe buna dreptate, ca esti  intr-o situatie de genul:

Dupa aceea,  daca ai norocul (pentru ca e vorba chiar de noroc aici – sunt multi oameni care nu se pricep la a-si alcatui CV-ul in asa maniera sa fie detectat pozitiv de un soft, nu stiu sa foloseasca limbajul de lemn si asa-numitele „cuvinte cheie”) sa treci mai departe, in sfarsit aplicatia ta va fi revizuita de un om. Dar de cele mai multe ori nu este, pentru ca CV-urile nu mai vad lumina zilei din acea imensa baza de date. De aceea daca aveti vreodata ocazia sa trimiteti aplicatiile catre „real humans”, nu o ratati, pentru ca sansele sunt de cateva ori mai mari sa fiti selectati pentru un job, decat daca va depuneti candidatura printr-un soft online.

In continuare, daca esti un candidat potrivit norocos, atunci CV-ul tau va fi trimis catre manager, impreuna cu un teanc de alte CV-uri, pentru o alta revizuire. Dupa ce acesta a selectat CV-urile cele mai bune din teanc, sunt chemati oamenii la un prim – interviu sau sunt triati printr-un interviu telefonic. Daca feedbackul este unul pozitiv, abia acum incepe distractia interviurilor fata in fata si a testelor de rigoare care le acompaniaza (fie ca sunt de specialitate sau de limbi straine, de logica si perspicacitate, pshihologice, etc).

Asadar, rezumand, etapele sunt:

  1. Aplicatia este revizuita de un soft si trece sau nu mai departe in functie de anumite criterii sau cuvinte cheie.
  2. Cv-ul care trece mai departe ajunge sa fie citit de un recruiter (de cele mai multe ori) sau de o persoana din departamentul de HR.
  3. CV-ul este apoi trimis catre managerul departamentului in care pozitia este deschisa spre a fi aprobat sau respins.
  4. Dupa ce a primit ok-ul managerului, persoana care a aplicat este contactata pentru un interviu telefonic sau direct pentru un interviu fata in fata.
  5. In functie de politica companiei si de importanta postului, pot avea loc mai multe interviuri si testari, asadar procesul de recrutare poate dura chiar si mai multe luni de zile.
  6. Dupa selectarea candidatului, cel mai normal si decent ar fi ca acestuia sa i se trimita o oferta scrisa cat mai concisa si cu elementele care vor fi cuprinse in contractul sau de munca.

Job-Seeker-Journey