Ce nu avem voie sa intrebam in cadrul interviului?

Am fost intrebata zilele trecute daca e ilegal sa chestionezi un om in cadrul unui interviu in legatura cu familia sa. Nu as merge pana la a spune ca e ilegal, pentru ca din punct de vedere legislativ nu exista o pedeapsa stabilita pentru un astfel de comportament. Putem spune insa ca nu este etic din partea recruiterului sa adreseze intrebari care patrund in spatiul personal al candidatului. In Romania nu prea exista reglementari legislative pentru adresarea intrebarilor de aceasta natura, insa in SUA este ilegal sa intrebi pana si care este varsta si locul nasterii persoanei, pe motiv ca faci discriminare.

Mi s-a intamplat sa fiu intrebata detalii despre viata mea privata in cadrul interviurilor la care am participat in calitate de candidat, de exemplu daca sunt casatorita sau divortata, daca am propria mea casa sau locuiesc cu chirie – intrebari care, cred eu, nu isi au locul si la care cel mai bun raspuns este ca nu au nicio relevanta pentru pozitia la care am aplicat.

Din punct de vedere legislativ, nu exista foarte multe impedimente pentru un recruiter pentru a patrunde in viata privata a unui candidat. Nu exista o lege speciala care sa spuna clar ca anumite intrebari sunt interzise, insa avem legea impotriva discriminarii, la care facem apel si care specifica:

Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, discriminarea angajatilor de catre angajatori, in raport cu prestatiile sociale acordate, din cauza apartenentei angajatilor la o anumita rasa, nationalitate, origine etnica, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata ori pe baza varstei, sexului, orientarii sexuale sau convingerilor promovate de ei.”

As vrea ca prin aceste observatii sa atrag atentia si candidatilor, pentru ca majoritatea nu observa linia fina care delimiteaza intrebarile permise fata de cele interzise si sunt destul de vulnerabili.

Sa presupunem ca esti candidat: vazandu-te in cadrul unui interviu, probabil coplesit de emotii si disperat de obtinerea unui job, nu prea ai curaj sa ii spui intervievatorului ca intrebarile lui nu sunt relevante pentru locul de munca la care ai aplicat de frica de a fi exclus din competitie. Dar gandeste-te putin: chiar ai vrea sa lucrezi intr-o companie in care se incalca drepturile omului? Intr-un loc in care se face dicriminare sau in care esti judecat dupa alte criterii decat cele legate de abilitatile si competentele tale?

Trebuie sa retii ca ai intotdeauna optiunea de a refuza sa raspunzi la intrebari. Nu esti la politie sub interogatoriu, asa ca nimeni nu te poate obliga sa faci ceva ce nu vrei. E destul de aiurea, ce-i drept, insa mai bine sa rupi raul de la radacina decat sa joci rolul candidatului ideal si sa te alegi cu un job intr-un loc detestabil.

Iata o lista cu cele mai frecvente intrebari intruzive:

 

  1. Cu ce se ocupa partenerul/ partenera? – nu stiu de ce ar interesa pe cineva intr-un interviu acest lucru, insa eu consider ca este o intrebare deplasata.

 

  1. Aveti rate/ credite la banca? Pe cati ani? Si cum va descurcati cu ele? – intrebare care ii poate oferi anagajatorului un indiciu despre felul tau de a fi. In primul rand oamenii care au datorii financiare si platesc lunar rate sau credite sunt ceva mai statornici, nu isi asuma riscuri profesionale si stau destul de mult pe o pozitie. Sansele ca acestia sa demisioneze din diverse motive sau sa isi schimbe locul de munca brusc sunt ceva mai scazute decat la cineva care nu are nicio obligatie financiara.

 

  1. Locuiti cu chirie? /Cam cat platiti chiria lunar? – din nou, irelevant;

 

  1. Detineti propria dumneavoastra casa? In ce cartier locuiti? – mi se pare mai degraba subiect de barfa, decat intrebare serioasa in cadrul unui interviu de angajare.

 

  1. Cu ce se ocupa parintii tai? – o intrebare total lipsita de relevanta pentru orice pozitie la care ai aplica. Ai tot dreptul sa nu raspunzi la ea. Daca angajatorul vrea sa afle de ce ti-ai ales aceasta meserie, te poate intreba cum ai devenit interesat de domeniu, sau ce anume te-a determinat sa alegi aceasta cariera.

 

  1. Cine va intretine?intrebarea asta mi-a fost pusa cand am mers la interviuri, intr-o perioada in care ma aflam intre joburi; nu este doar intruziva, ci de-a dreptul deranjanta si pe chiar jignitoare.  

 

  1. Aveti copii? sau Planuiti sa faceti copii in curand?e normal sa vrei sa vezi cam cat de implicat urmeaza sa fie un angajat in munca sa, dar nu e in regula sa patrunzi in viata privata a acestuia si sa pui intrebari incomode. Poate persoana respectiva nu vrea/ nu poate face copii – atunci se creeaza o atmosfera jenanta pentru ambele parti. Nimeni nu te condamna daca nu raspunzi la intrebari de acest gen sau daca decizi sa pui capat interviului.

 

  1. Are cine sa aiba grija de copii daca va trebui sa calatoriti neprevazut? desi poate parea o intrebare oarecum nevinovata, e undeva la limita discriminarii. Compania vrea sa afle de fapt daca  vei putea fi la dispozitia sa oricand e nevoie de tine, nu neaparat daca ai parte de cineva care sa te ajute  cu copii in lipsa ta.

 

  1. Ce greutate aveti? daca jobul pentru care ai venit la interviu nu este unul de fotomodel dintr-o industrie in care greutatea conteaza, atunci aceasta intrebare “urla” a discriminare.

 

  1. Ce religie practicati? – singura scuza (desi cam trasa de par) pentru folosirea acestei intrebari intr-un interviu, ar putea fi programul de lucru. Sunt companii care le dau liber angajatilor cu ocazia diferitelor sarbatori religioase si de aceea ii intreaba inca de la interviu, ca sa le poata face “aranjamentele”din timp, in acest sens.

 

Concluzii:

  –  Candidatii – trebuie sa isi cunoasca drepturile si sa ii atraga atentia recruiterului atunci cand / daca acesta a intrecut limita. Nu trebuie nici sa devina paranoici si sa analizeze fiecare intrebare care le este pusa pentru a descoperi legatura discriminatorie, pentru ca cei mai multi angajatori nu vor decat sa afle cat mai multe detalii despre el pentru a vedea in ce masura e un candidat potrivit pentru job.

–  Recruiterii – sa isi formuleze atent si cu grija intrebarile care sunt la limita dintre permis si interzis, sa recunoasca atunci cand au intrecut limita si sa intrebe candidatul daca este sau nu comfortabil sa raspunda la intrebari precum cele de mai sus.